Sirmione – Ana’s view

Sirmeone

O buna prietena de-a noastra a revenit din concediu si ne-a relatat cat de incantata a fost in urma vizitarii unui anume orasel de care noi nu mai auzisem: Sirmione.  Astfel i-am lasat invitatia sa asterne cateva cuvinte. Iata ce ne-a transmis:

By Ana:

Am hotarat impreuna cu o inca o prietena ca e timpul pentru o mini-vacanta. Am cautat bilete de avion si destinatia aleasa a fost regiunea Milano – Verona cu urmatorul program:

  • Ziua 1 – Milano
  • Ziua 2 – Como & Bellagio
  • Ziua 3 – Sirmione (Lacul Garda) si Verona. 
Lacul Garda

Locul care m-a incantat si mi-a ramas in minte a fost Sirmione. Imi pare rau ca pozele nu mi-au iesit asa cum am perceput eu cu adevarat locul… dar credeti-ma e un loc ce nu trebuie ratat!

(Noi am zice ca pozele au iesit minunat 🙂 )

Cum ajungi la Sirmione.

Cu trenul din Milano pana la Desenzano del Garda (9,2 euro), apoi autobuzul pana in Sirmione -centru (1 euro) si shuttle bus pana la castel (1 euro). Sirmione se afla la 145 de km de Milano si doar 43 de kilometri de Verona. Daca pleci din Milano durata calatoriei este de aproximativ 2 ore, iar daca pleci din Verona durata calatoriei este sub o ora. Din Romania avem zboruri directe atat spre Milano cat si spre Verona. 

Cat am petrecut?

Noi am petrecut jumatate de zi, acum privind inapoi cu siguranta mai aveam nevoie de cateva clipe sa admiram pe indelete pastelul creat cu atata generozitate de natura si cu un mic ajutor dat si de om. Poate ca in viata ai nevoie sa te reintorci la lucrurile vazute pe repede inainte, la lucrurile care te-au marcat si au lasat in mintea ta o ancora, peste care nu poti sa treci si nici nu doresti sa o lasi pierduta. O ancora care sa te “oblige” sa te intorci si sa privesti locurile nu ca un turist ci ca un om de-al locului. 

Ce am vazut?

Catelul Scaligero

Oraselul este asezat pe malul lacului Garda inconjurat de muntii Dalomiti, este de fapt o peninsula care se finalizeaza cu o frumoasa gradina de maslini. Calatoria incepe la poarta castelui Scaligero o fortificatie inconjurata de ape, care are si o frumoasa curte interioara… acum inundata (asta e farmecul locului), iar daca urci in castel ti se aseaza in fata ochilor o frumoasa priveliste asupra lacului, muntilor inverziti si casutelor frumos colorate de pe “fasia de uscat”.

Ce m-a fascinat? Culoarea lacului de un verde smarald, mirosul… ca al oceanului/marii, vegetatia diversa (specii spectaculase de copaci), toate alcatuiesc un tablou de vis.

Casele din Sirmione si lacul Garda

 

Strazile orasului Sirmione

 

Culoarea de smarald al lacului Garda

Dupa ce vizitezi castelul, urmatorul punct de interes este Grotta Catullo ce a apartinut poetului cu acelasi nume. Drumul pana la grota poate fi parcurs prin oras pe stradutele marginite de case colorate cu flori la ferestre sau pe plaja (varianta pe care am ales-o pentru drumul dus, iar intoarcerea am facut-o prin oras). Prin urmare, recomand sa nu ratati varianta de drum pe plaja, merita!

Si aici, la Grotta Catullo peisajele sunt superbe, iar gradina de maslini iti da ocazia sa mai poposesti pe o bancuta la umbra si sa admiri…. E de stat si meditat!

Oare ce a scris Catullo… inspirit de aceste locuri?

Lacul Garda

Dar ne-am trezit si am  continuat calatoria  spre Verona si a 2 a parte a zilei am petrecut-o aici.

Multumim Ana! Oare cum a fost la Bellagio dar la Verona? 🙂

Comenteaza aici!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.