Fara introduceri suplimentare, astazi despre Suedia – tara dintre ape. Partea sa urbana.
Am mai scris alta dat ca inainte de a ajunge aici aveam un set de idei standard (si preconcepute) despre loc si oameni:
⦁ popor de oameni blonzi si inalti
⦁ orase mai degraba orientate spre practic decat estetica arhitecturala. Stil Ikea
⦁ paduri multe
Primul contact pe care l-am avut cu tara a fost capitala.
Despre aceasta am explicat pe indelete in articolul unde se arata cat costa si ce este de facut in Stockholm (mai ales cand ploua 🙂 ).
Am ajuns in oras cu avionul, aterizand pe aeroportul lor principal – Arlanda. Asteptarile ne-au fost depasite prin curatenie, gust, eficienta si armonie. Uitandu-ma la aeroporturi, tare imi vine sa zic ca standardul suedez pare a fi depasit „tehnologia germana” 😉
Am plecat cu ferry-boat-ul spre arhipelag
Pot sa spun ca doar acum am inteles exact cum se simte si cum arata un arhipelag. O insiruire nesfarsita de insule si insulite. Cu vegetatie mai multa sau mai putina. Cu rare semne de orientare.
Majoritatea nelocuite permanent. Majoritatea avand cel putin o casuta pentru sculele de pescuit.
Pe alocuri cu fauna surprinzatoare – am descoperit o insula invadata, cucerita si distrusa de pasari. Care pasari deja se instalasera comod si pe alte insulite vecine, incepand temeinic exterminarea.
Peisajul arhipelagului, cu toate ca pare un diapozitiv care se tot repeta, nu este deloc plictisitor. Descoperi fiecare insula si o explorezi ca si cum ar fi prima si vrei sa o gusti pe deplin. Cam tot la fel cum facem cu berea 🙂
Inaintand spre largul marii Baltice ne indreptam spre tema rutelor si croazierelor nordice. Iesim din zona Suediei si deci si din subiectul articolului.
Asadar ne intoarcem in Suedia, tot cu avionul, de data aceasta in Goteborg.
Dar inainte, sa facem o mica paranteza. In toate cele trei tari baltice intramplarea a facut ca inca de la inceputul vizitei sa fim apostrofati ca nu avem voie sa facem poze. Si nu intr-un mod bland 🙁 Ceea ce ne-a surprins mult (negativ), insa in cele din urma am ajuns sa ne obisnuim cu apucatura localnicilor. Care localnici, per total, se remarcau mai degraba prin reticenta si usoara lipsa de prietenie si ospitalitate (mai ales in randul populatitiei de varsta medie si inaintata).
Suplimentar, in aceleasi trei tari baltice, am gasit un mediu si o istorie care ne faceau sa ne comparam patria cu ele. Si, implicit, sa traim cumva intr-o lume ca a noastra, cu influente pregnante slave, cu cicatrici ale unui regim drastic.
Eh, cand am ajuns in Goteborg, parca mai mult decat atunci cand am ajuns in Stockholm, ne-a frapat diferenta de dezvoltare si bogatie. Din nou, un aeroport impecabil, amenajat cu mult simt estetic, aerisit (la propriu si figurat). L-am perceput ca poarta de intrare catre o alta lume.
Am luat autobuzul, acelasi Flygbussarna. Domn’ sofer ne-a salutat ceremonios si ne-a intrebat daca intentionam sa mai calatorim in oras, explicandu-ne ca biletul de autobuz este valabil inca o ora, ne-a intrebat daca avem cazarea asigurata si in caz contrar daca avem nevoie sa ne ajute, ne-a oferit o harta si ne-a zambit larg si voios. Cred ca daca ii ceream sa facem un selfie ar fi fost entuziasmat sa participe. Iata de ce am facut paranteza de mai inainte…
Cum ni s-a parut Goteborg?
Pustiu.
Am ajuns duminica seara, pe la 21:30. Pe la 22:00 eram deja porniti pe strada sa exploram. Singurele semne de viata erau in pub-urile britanice (vaaai, dar ce surpriza! 🙂 ). In rest am parcurs strazi intregi din centru in care nu am vazut tipenie de om. Posibil ca de la asta mi s-a tras ca nu m-am simtit deloc in largul meu prin oras. Nu ma simteam in siguranta. Cu toate ca in mintea mea era clar ca ma aflu in una dintre cele mai sigure tari din lume. Cu toate ca la activ am experiente destul de colorate, cu plimbari solitare in miez de noapte pe langa nenumarati cetateni turmentati sau in zone prost famate (in miezul zilei, ce-i drept). Nici acum nu reusesc sa imi explic pe deplin ce m-o fi apucat. Chiar si acum cand scriu, amintindu-mi pe unde am fost, m-am zbarlit putin. Nu-mi spuneti, va rog, ca era duminica si ca era seara. Sa ne gandim nitel la cum arata seara de duminica pe la noi. Pare-se ca mi s-au revoltat genele balcanice de prea multa calmitate si rezervare 🙂
Altfel orasul esta la fel de impecabil si bine organizat ca si capitala. Am facut o raita si pe la mare (a Nordului si a vantului) ne-am plimbat pe langa canale, am trecut prin parcurile deosebit de verzi, am vazut cum petrec la „banchet” adolescentii suedezi (nu tocmai blonzi si doar prin exceptie inalti 😉 ) – cu zumzet, multa bautura si cu o atitudine indiferenta la frig (a se compara polarul nostru vs. rochitele din matase, cu maneca scurta, ale domnitelor).
Aproape la fel de surpinzatoare ca si pustietatea orasului a fost imaginea de sustinere si deschidere spre comunitatea LGBT, ca forma a diversitatii acceptate si integrate in comunitatea locala. Ca si in Marea Britanie aceasta atitudine de toleranta si buna convietuire intre toti m-a surprins mult. Mai ales venind de pe taramul in care se doreste legiferarea conditiilor de intrat in rai… iar discursurile anti diversitate sunt pe cat de dure pe atat de halucinante. Mesajul Goteborg-ului: „it’s all about the people”.
Am plecat din oras dis de dimineata. In drumul nostru spre gara am parcurs aceeasi zona prin care mai trecusem de doua ori in seara trecuta. Ne-a abordat un domn politist, care foarte politicos ni s-a adresat rugandu-ne sa nu ne suparam – el isi face doar treaba – doar ca voia sa stie ce anume facem noi, justificand intrebarea ca si in seara trecuta a vazut doua persoane asemanatoare, facand, tot la fel, poze. I-am spus din doua cuvinte ca suntem turisti si ca ne ducem la gara – moment in care s-a retras la fel de politicos cum a venit. Acum sa fim cinstiti: cele doua persoane nu numai ca semanau cu noi. Eram fix noi, in fix aceleasi haine de suprafata, cu fix aceeasi preocupare de a casca ochii si a face poze 🙂 🙂 🙂 De remarcat, insa, atitudinea, abordarea si preocuparea pentru siguranta!
Buuun! Si am ajuns in gara. Super ingrijita, cu magazine foarte atragatoare, cu pravalioare dichisite cu sandwich-uri si cafea. De fiecare data cand vad asa ceva ma apuca o suparare intensa de cat de prost ne gestionam garile noastre! Si in ce stare trista de degradare sunt! Ufff!!!
Printre surpizele garii: versiunea suedeza a KFC -> NFC. Un fast-food care vinde tot pui, tot in aceleasi sortimente, tot in aceeasi gama cromatica. Ma intreb cum de au obtinut patentul – este ca un fel de Oldidas chinezesc in varianta nordica 🙂 Citind ulterior despre pastisa, am descoperit ca NFC mai numeste si alte entitati suedeze: Swedish National Forensic Centre precum si Nordic Furry Convention. Curioasa nomenclatura!
Sa revenim insa. A venit trenul, am parcat si, intrucat biletul nostru includea si mancare, ne-am luat micul dejun la 200 km la ora, bucurandu-ne peisaje. Burghezie, moncher!
Destinatia noastra a fost Malmo. Unde am ajuns in 2 ore.
Dupa doua orase parcurse intrebarea principala era – unde sunt oamenii? Ne-am zis – las’ ca ii gasim in Malmo. Intr-o luni dimineata, de la 8 la 10 trebuie sa iasa la suprafata in drum spre munca. Ei bine, nu! Acum nu ma intelegeti gresit – nu este ca si cum nu am vazut deloc oameni. Doar ca densitatea si mersul lor alene semana mai degraba cu dinamica din Techirghiol in noiembrie.
In Malmo am vizitat centrul orasului (la 9 dimineata cu mare greutate incepeau sa se deschida pravalioarele). Zona este ceea ce ei numesc Lilla Torg.
Am vazut, pe dinafara doua biserici. In stil sobru, marete, bine intretinute si, evident, inchise 🙂 . In Suedia nici hub-urile lui Dumnezeu nu sunt matinale 🙂
Apoi am pornit spre unul intre parcurile lor centrale, Kungsparken. Mi-a amintit cumva de minunatul parc de langa Greenwich prin gazonul sau foarte verde si niste arbori impresionanti ca amploare. Extra bonus – formatiunea de statuete caprioare + gaste = arta care locuieste in oras.
Cum parcul este conectat cu vechiul lor castel, am continuat inspre acolo. Inafara de arhitectura sa robusta si de turnurile de aparare mai mult groase decat inalte, n-as putea spune ca a fost tocmai imbietor pentru a-l explora si in interior.
De la castel am pornit spre mare prin zona sa extinsa de pasune din spatele tarmului.
Intre timp am ochit orasul, asa cum este el si in afara „centrului vechi”. Impletire de vechi si nou, construit cu gust, din care se observa atat echilibrul cat bunastarea locale.
Si cand in cele din urma am ajuns noi la mare, ce am vazut? Minunatul pod care face legatura cu Danemarca. Si ca fata morgana, suntem vrajiti ca prin vis (mai ales unul dintre noi) si tot ce ne mai ramane in minte este impulsul de nastavilit sa ajungem acolo.
Asta era pe la 10:00. Avionul nostru decola la 15:30.
Repede, repede, am ajuns in gara. Repede, repede am gasit ce tren ne trebuie. Am zarit cu coada ochiului expozitia de fructe de mare sub diverse forme de sandwich-uri. Ne-a plouat in gura si am inghitit in sec. Repede, repede ne-am grabit spre tonomatul de bilete. Urcat in tren, trecut podul, ajuns in gara din tara vecina, dumirit, constatat ce si cum, luat ceva de-ale gurii (printre care se numara si un super carnat cu branza), luat bilet, urcat in tren, intors la destinatie. Nu cred Danemarca sa fi avut prea multi vizitatori atat de eficienti ca noi 🙂 🙂 🙂 Stim ca a fost un capriciu. Dar unul asumat si de care nu ne pare rau. Pe drumul de intoarcere am vazut cum se fac filtrele de politie si cum sunt ridicati cetatenii care tranziteaza ilegal cele doua tari. O experienta nelinistitoare.
Ajunsi din nou in Malmo am luat din nou un Flygbussarna spre aeroport. Foarte surprinzator – am mers in picioare. Nu ma asteptam sa fie acceptati calatori suplimentari fata de numarul de scaune. Mai ales luand in considerare ca am mers mai mult de jumatate de ora si chiar si pe autostrada. Unele voci malitioase ar putea spune ca parca se grabeau sa scape de noi… Dar sa nu ascultam carcotasii.
Si acum sa concluzionam – ce am vazut din Suedia? Mult prea putin. Ma astept ca o alta Suedie sa se astearna spre nord. Diferita, salbatica, rural-nordica si mult mai imbietoare decat versiunea sa urbana. Sa o descoperim, zic!
Comenteaza aici!